Oficial BNR avertizează că România riscă să ajungă ca Venezuela, dacă aplică taxa pe tranzacții bancare

Consilierul în cadrul BNR Eugen Rădulescu a declarat luni despre o posibilă taxare pe tranzacţiile bancare, că este o „aberaţie” şi că cine propune aşa ceva nu înţelege economia de piaţă şi îşi imaginează că ia măsuri în care „banii vor veni din cer”.
Filip Stan
09 iun. 2025, 16:50
Oficial BNR avertizează că România riscă să ajungă ca Venezuela, dacă aplică taxa pe tranzacții bancare

BNR reacţionează dur după anunţul unei posbilie taxe pe tranzacţiile bancare. ”Această măsură a aplicat-o Venezuela. Vrem să fim ca Venezuela? Cine a făcut aşa ceva în Europa?”, menţionează Rădulescu. Consilierul spune că cea mai mare problemă o reprezintă neîncasarea veniturilor statului, precizând că ANAF „trebuie profesionalizată şi scoasă de sub influenţe politice sau de altă natură” care o transformă „într-un rateu de proporţii”. Potrivit lui Rădulescu, este vorba despre neîncasare de TVA de 9 miliarde de euro în fiecare an. „Când nu încasezi 9 miliarde de euro pe an şi vrei să faci altceva numai să nu te atingi de hoţia aceasta uriaşă, este strigător la cer”, a spus el, potrivit News.ro.

Eugen Rădulescu, consilier în BNR, despre taxarea tranzacţiilor bancare: „O aberaţie!”

„Această măsură (n. red. – taxarea pe tranzacţiile bancare) a aplicat-o Venezuela. Vrem să facem România ca Venezuela? Aplicăm o asemenea taxă, care este o chestiune absurdă. Cine spune aşa ceva, nu înţelege ce înseamnă economia de piaţă. Îşi imaginează că ia măsuri în care banii vor veni din cer. Noi avem cea mai mică monetizare din toată Uniunea Europeană şi vrem să taxăm tocmai activitatea bancară? Dar cine a făcut în Europa asta aşa ceva vreodată? Vrem să fim Venezuela, cre a aplicat această măsură? Dacă noi vrem să aducem ţara la nivelul Venezuelei, asta facem. Este o aberaţie! Nici nu vreau să discut despre aşa ceva. Aş vrea să vorbim despre lucrurile serioase, despre lucrurile care trebuie făcute, nu despre aberaţii pe care le spun nişte oameni care habar nu au ce vorbesc”, a declarat, luni, la Digi 24 consilierul în cadrul BNR Eugen Rădulescu.

Guvernul pregătește o nouă taxă. Cine sunt românii care ar putea plăti până la 15.000 de lei

Întrebat dacă reprezentanţii BNR ar trebui consultaţi în această chestiune înainte de a fi luată o asemenea decizie, Rădulescu a răspuns că în 2018 a fost introdusă o taxă bancară, „din avion”, fără consultarea Băncii Naţionale.

„Această taxă a fost exclusă imediat din aplicare, pentru că agenţiile de rating au spus foarte clar că, dacă taxa intră în vigoare, România intră în junk în secunda doi. Nu putem să vorbim despre aiureli din astea. N-are sens”, a punctat Rădulescu.

Consilierul a subliniat că ar trebui să se vorbească, în primul rând, despre „cea mai mare problemă” pe care România o are, şi anume, neîncasarea veniturilor statului.

ANAF trebuie profesionalizată şi scoasă de sub influenţe politice sau de altă natură care o transformă într-un rateu de proporţii. Trebuie o reformă drastică. Vorbim despre neîncasare de TVA de 9 miliarde de euro în fiecare an. Eu am spus, la un moment dat, că sunt 9 miliarde de lei. Nu! Am greşit! Erau 9 miliarde de euro. Am crezut că suma ar fi în lei, pentru că mi se pare imposibil ca statul român să se lase jefuit cu sume de această proporţie şi să nu facă nimic. Ridicăm din numeri.Noi nu încasăm 30% din TVA. Media Uniunii Europene este de 6%. În Ungaria este 2,3%. Noi nu încasăm 30%. Şi vorbim despre alte formule de a încasa bani la buget când avem această formidabilă hemoragie? Bulgaria are vreo 7% din TVA neîncasat. Bulgaria va intra în euro. Noi stăm pe margine şi ne uităm”, a afirmat Rădulescu.

Consilierul spune că pentru TVA mai există şi soluţia taxării inverse, care se aplică şi în România pentru câteva produse. „Această taxare inversă nu este aplicată pe toate produsele odată, dar se poate extinde procedeul. Dar cel mai important lucru ar fi profesionalizarea şi depolitizarea ANAF. În momentul în care ai mari fraude la ANAF, iar tu te faci că te uiţi în altă direcţie, este absurd. Vreau să spun că şi dacă se ia această decizie pentru ANAF, tot nu se va rezolva în câteva minute, nu se va rezolva de azi pe mâine, admiţând că va exista o decizie politică pentru depolitizarea ANAF. Şi atunci cred că nu există alternativă la creşterea unor taxe şi accize”, a precizat Rădulescu.

O nouă TAXĂ pregătită de viitorul Guvern. Se discută despre comision pentru orice plată prin bancă, taxa invizibilă care ar putea lovi milioane de români

Întrebat ce părere are despre taxa de solidaritate, Rădulescu a răspuns: „În primul rând, se evită discuţia pe subiectele care pot fi rezolvate. ANAF-ul nu este în stare să încaseze TVA şi o să fie în stare să încaseze nu ştiu ce taxe de solidaritate? ANAF-ul trebuie să înveţe să-şi facă treaba, să facă ceea ce are de făcut şi după aceea să inventăm taxe care nu există în Europa. În schimb, avem TVA în România, în medie, de 14%. Noi nu ne gândim să mărim TVA cu două puncte procedoare, care n-ar fi o gaură în cer, corelat cu eliminarea unora din reducerile de taxe, toate celelalte, în afară de cea pentru alimente de bază şi medicamente”.

Eugen Rădulescu a spus că, zilele trecute, a auzit că în sectorul restaurante şi hoteluri ar fi „o mare tragedie dacă creşte TVA” şi că atunci „vor merge să facă activitatea la negru”.

„Deci, cu alte cuvinte, ne ameninţă că în cazul în care plătesc, ca toată lumea, taxele care se plătesc în toată lumea, atunci ei devin infractori”, a punctat Rădulescu.

Consilierul a admis că vacanţele „s-ar putea scumpi”, dar spune că cei din industria HORECA ar trebui „să înveţe să facă lucrurile mai eficient, mai cu grijă pentru consumator”.

„Există lucruri care se pot face şi nu să primească ajutoare sociale care sunt complet nejustificate. Asta a fost justificat în timpul pandemiei. A trecut pandemia de patru ani. Nu ar trebui să existe scheme de sprijin, cu excepţia unor limite foarte foarte strânse, cum este în cazul alimentelor de bază şi al medicamentelor. Nimic altceva”, a mai spus Rădulescu.

Consilierul a adăugat că ar trebui mărite accizele pe tutun, pe alcool, pe combustibil, chiar pe băuturile răcoritoare cu zahăr, menţionând că toate acestea „s-ar vedea imediat în venituri mai mari”.

În legătură cu rămânerea la cota unică de impozitare sau introducerea impozitului progresiv, Rădulescu spune că ANAF „nu este în stare” să încaseze cel mai simplu impozit de pe lume şi se vrea impozit pe venituri.

„ANAF nu este în stare să încaseze cel mai simplu impozit de pe lume şi noi vrem impozit pe venituri, când noi nu suntem în stare să ştim ce venituri au oamenii. Ca să poţi să faci un impozit progresiv, trebuie să ai venitul global. Mai angajăm încă 50.000 de oameni la ANAF şi rezolvăm problema obsesiei pe care o are stânga, ca nu cumva cineva să câştige din muncă. Trebuie să câştigăm numai ăia care nu plătim TVA, care furăm statul neplătind TVA. Asta cu impozitul progresiv, spunem, toată Europa civilizată are impozit progresiv. Da, aşa este. Dar toată Europa civilizată nu lucrează manual la ANAF şi toată Europa civilizată are neplată de TVA de 6%. Noi avem 30%. Hai să rezolvăm problemele care sunt grave în economie şi după aceea ne gândim la cai verzi pe pereţi. Nu a existat niciun fel de voinţă politică pentru reformarea ANAF. Oameni care să poată face treabă la ANAF există şi în interiorul instituţiei şi în afara acesteia. Doar că voinţa politică a fost «de acolo furăm». Haideţi să nu mai ne uităm după deget. În momentul în care nu încasezi 9 miliarde de euro pe an şi te gândeşti să faci altceva, numai să-i laşi pe ăia acolo, să nu te atingi de hoţia aceasta uriaşă, este strigător la cer”, a conchis Eugen Rădulescu.

Taxa care se pregătește în România. Românii o vor achita obligatoriu: Va afecta pe cei care o duc cel mai greu

O nouă taxă în România. Deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al economiei, a ridicat un semnal de alarmă în legătură cu intenția guvernamentală de a introduce o taxă suplimentară pe tranzacțiile bancare. Politicianul consideră că această măsură ar avea un impact negativ major asupra populației, în special asupra categoriilor vulnerabile.

Năsui a explicat că veniturile generate de această taxă nu reprezintă o resursă nouă, ci provin din banii cetățenilor, ceea ce va conduce la o povară financiară în special pentru cei cu venituri mici.

Fostul ministru a mai menționat că impunerea unei astfel de taxe este specifică țărilor cu probleme majore de stabilitate economică și fiscală. În Europa, doar Ungaria mai aplică o astfel de taxă, iar pe plan global, aceasta este întâlnită în țări cu economii fragile precum Ghana, Zimbabwe, Tanzania sau Venezuela.

Claudiu Năsui a tras un semnal clar: România trebuie să evite pe orice cale să urmeze acest exemplu. „Este un impact extraordinar de mare. Miliardele alea pe care s-ar lua în plus la buget de unde vin? Că nu vin de pe Marte. Vin din banii noştri. Şi o taxă pe tranzacţii va afecta disproporţionat de mulţi fix pe cei mai săraci români, fix pe cei care o duc cel mai greu. Este o taxă masiv regresivă” a declarat parlamentarul.iturile existente.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Teorie halucinantă. Supraviețuitorul din avionul prăbușit nu era de fapt în avion?
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Ce se ascunde pe fundul lacului Vidraru. Puțini știu ce se află în adâncul celui mai mare baraj de beton din România
Capital.ro
TAXĂ pentru cei care au cont la bancă. Decizie pentru cei care retrag numerar de la ATM sau ghișee. Se aplică deja
Playtech.ro
Moneda românească din 2025 se vinde cu peste 5.000 de lei. Colecționari din toată țara o vor, valoarea ei a fost explicată de BNR
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Legătura dintre evrei și independența României. Condiția pusă de Marile Puteri și părerea lui Carol I
wowbiz.ro
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Spynews
Dinu Maxer contrazice zvonurile că și-a schimbat religia pentru Magdalena Chihaia! Ce decizie au luat înainte de nuntă
Spynews
Alex Bodi, prima reacție după ce s-a zvonit că a fost atacat de Gabi Tamaș, prietenul lui Dan Alexa: ”V-au bătut alții femeile”
Evz.ro
Uimire pentru cercetători. Unde radio inexplicabile sub gheața Antarctica
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac dă România peste cap și trage metroul până la Otopeni: „În 6 luni, cu niște mititei, chinezi”
kanald.ro
Încă o tragedie aviatică în India, după prăbușirea avionului Air India. Toate persoanele aflate la bord au murit
Cancan.ro
Așa arăta Jennifer Dumitrescu în 2008, când o juca pe micuța Carina în telenovela Îngerașii. Din ce face bani și cum arată acum, la 23 de ani
Playsport.ro
Semnul care arată că o persoana este foarte inteligentă. „Testul” lui Lev Tolstoi
Capital.ro
TAXĂ nouă în România. Se achită la fiecare utilizare: Au obligația legală să asigure...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, imagini incendiare în costum de baie, după ce a slăbit enorm
stirilekanald.ro
VIDEO Trei eleve au înconjurat un bărbat de 75 de ani și l-au bătut crunt în plină stradă. Medicii nu l-au mai putut salva
Horoscop Mihai Voropchievici. Vine o perioadă fantastică pentru 4 zodii
MediaFlux
Wk Se pierd banii câștigați la pensie! Documentul care trebuie păstrat cel puțin 10 ani
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Sebi locuiește în Bulgaria, dar muncește în România și a arătat cât costă traiul de zi cu zi în fiecare dintre cele două ţări (VIDEO)
OSZAR »