Gestul făcut de Valentin Sanfira la un festival de la țară. A cucerit instant inimile localnicilor: „Așa ne place, nu cu fițe și aere de vedetă”

Valentin Sanfira este unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică populară, iar de curând a fost invitat la un festival, într-o comună din Vâlcea. Artistul, îmbrăcat într-o cămașă tradițională și cu zâmbetul la purtător, a urcat pe un scaun improvizat în mijlocul mulțimii și încins atmosfera.
Alina Costache
20 iun. 2025, 09:51
Gestul făcut de Valentin Sanfira la un festival de la țară. A cucerit instant inimile localnicilor:
Gestul făcut de Valentin Sanfira la un festival de la țară

Valentin Sanfira a cucerit inimile localnicilor din Vâlcea, după ce a făcut un adevărat show la festival. Cei prezenți au făcut o horă imensă în jurul cântărețului și dansat cât i-au ținut picioarele.

A fost o atmosferă de vis! Ne-a scos din rutină. A fost sărbătoare mare, de ziua comunei! Când vine el, e petrecere. A fost ceva inedit, dom’le. N-a stat pe scenă, a venit printre noi, a cântat de parcă era nunta lui! Să mai vină! Așa ne place, nu cu fițe și aere de vedetă”, este mesajul transmis de o persoană prezentă, potrivit Wowbiz.ro.

Gestul artistului a demonstrat că folclorul autentic nu are nevoie de artificii. Cu un simplu scaun de lemn și o boxă puternică în fundal, a creat o atmosferă pe care localnicii nu o vor uita prea curând.

Citește și: Valentin Sanfira, despre marea cumpănă a vieţii şi întâlnirea care i-a schimbat destinul: „Foarte greu a fost”

Valentin Sanfira, interzis la mai multe posturi de televiziune

Valentin Sanfira este un artist foarte îndrăgit de public, dar puțină lume știe la un moment dat viața lui nu a fost deloc una ușoară. Interpretul de muzică populară a povestit cât de greu i-a fost la început de carieră.

Cântărețul a fost interzis e la mai multe posturi de televiziune și a fost nevoit să facă sacrificii enorme pentru a se promova. „Am fost interzis la anumite posturi TV, cu hârtie pusă. În momentul în care am început să apar, să am mai multe imprimări, erau aceste posturi naționale, specifice pentru muzica populară, la care noi aveam acces și puteam să ne promovăm la nivel național.

În primul an în care eu am fost angajat, a fost sunat directorul să fiu dat afară și cel are s-a impus să nu fiu dat afară a fost Președintele Consiliului Județean de atunci. Am avut noroc de niște oameni care au fost puncte cheie și fără să aibă vreun scop, au vrut să mă ajute.

Mai târziu, am fost interzis pe 2 ani de zile la postul Etno Tv, cu numele meu scris că sunt interzis în acea instituție.
Adriana Bahmuțeanu este cea care știe adevărul și poate să confirme. Eram interzis de niște colegi mari și în ziua de azi, pe care îi respect și iubesc în continuare și a trebuit să lupt să merg la toate televiziunile locale din toată țara, ca să mă pot promova. Am fost chiar la un spectacol, unde la momentul meu au băgat publicitate și am suferit foarte tare”, a povestit Valentin Sanfira, în emisiunea „În Oglindă”.

DailyBusiness
Pescobar umblă cu caracatița vopsită prin Londra. Britanicii s-au arătat dezgustați de preparatele afaceristului: „Prima mușcătură a fost îngrozitoare. Are un gust oribil”
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru luni, 23 iunie. Scorpionul are probleme la muncă
Capital.ro
Regulă pentru toți cei care au gard la curte. Proprietarii trebuie să anunțe vecinii. Ai nevoie de autorizație
Playtech.ro
Noaptea în care se pune busuioc sub pernă. Ce semnifică visele din ajunul Sânzienelor
DailyBusiness
E LEGE! Ce trebuie să facă șoferii rămași fără plăcuțe de înmatriculare. Amenzi uriașe pentru cei care nu respectă obligația
Adevarul
Vaccinul anti-COVID, cal troian devenit scut. Verdictul final despre serul care a speriat lumea
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
Vacanțele în România devin un lux. Cât va costa un pachet de cinci nopți
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
kanald.ro
Cel puțin opt persoane au murit după prăbușirea unui balon cu aer cald în Brazilia: „Suntem cu toții șocați”
Cancan.ro
Un artist internațional a anulat concertul în România din cauza războiului dintre Iran și Israel 😲
Playsport.ro
Un bărbat s-a îndrăgostit de ChatGPT și i-a cerut să se căsătorească cu el. Iubita reală încă încearcă să...
Capital.ro
Marea actriță a plecat dintre noi. A murit o legendă: Ne va fi dor de tine!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta cu aur pentru România la Jocurile Olimpice, luptă dură cu depresia: „Am ajuns aproape în comă”
stirilekanald.ro
"Ori va fi pace, ori va fi o tragedie" - Statele Unite au atacat Iranul. Primele declarații ale lui Trump: "Felicitări marilor noștri războinici americani" - Iranienii ripostează: "Acum e rândul nostru"
Ilie Bolojan este noul prim-ministru al României. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul în urmă cu puțin timp
MediaFlux
Se dau mai puțini bani la pensie! Vizați sunt mai ales românii născuți între anii 1967 și 1980
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Accident mortal la pescuit. Internaționalul Florentin Petre a scăpat dintr-o situație similară
OSZAR »