Ce activități are Geta Sterp cu câteva zile înainte de Paște: „Vă așteptăm la piață”

Geta Sterp le-a arătat urmăritorilor de pe rețelele de socializare ce activități are cu doar două zile înainte de Paște.
Irina Dumitrescu
17 apr. 2025, 15:07
Ce activități are Geta Sterp cu câteva zile înainte de Paște:

Geta Sterp, în vârstă de 28 de ani, este una dintre cele mai îndrăgite creatoare de conținut din mediul online. Tânăra este foarte activă în mediul online, oamenii apreciind-o pentru sinceritatea și modestia sa.

Recent, aceasta le-a arătat urmăritorilor de pe rețelele de socializare ce activități are cu doar două zile înainte de Paște. Cunoscută în mediul online pentru faptul că este mereu dedicată treburilor ce țin de gospodărie, vedeta le-a spus fanilor ce treburi are în această perioadă.

De-a lungul timpului, tânăra a ajutat-o pe mama ei la pregătirea brânzei, dar și a preparatelor din carne de miel până înainte să nască. Atât Geta, cât și Iancu, sunt apreciați pentru faptul că  sunt muncitori, fiind și căutați pentru numeroasele preparate din lapte și carne de miel, iar indiferent de sărbătoare, mama Geta pregătește bucate pentru piață, târguri și magazinul pe care îl deține.

Citește și: Rețeta de prăjitură cu cremă de vanilie și blat de cacao a Getei Sterp. Este perfectă pentru masa de Paște

Ce face Geta Sterp înainte de Paște

Cu doar câteva zile înainte de Paște, tânăra a postat pe rețelele de socializare un videoclip în care arată cum pregătește cașul pentru piață. În același timp, ea a mărturisit că are numeroase comenzi de onorat în preajma sărbătorilor pascale, căci din ce în ce mai mulți oameni aleg să consume produse tradiționale.

În timp ce Iancu petrecea timp cu fiul cel mic, Geta a ajutat-o pe mama ei cu comenzile, pentru a fi gata la timp. Laptele și brânza se numără printre produsele nelipsite, iar pastrama de miel este adesea făcută în preajma sărbătorilor, fiind arătat cu grijă fiecare proces până la obținerea gusturilor inedite.

„Vedeți ce fac? Sunt în 16 aprilie 2025, să nu ziceți că e videoclipul de nu știu când. Fac caș cu mama, pentru că are multe comenzi la piață.

Acum, de Paște, toată lumea mănâncă ceapă verde, cu caș, drob. Sebastian e cu Vladimir, iar noi facem caș și telemea proaspătă, vă așteptăm la piață.”, a spus Geta Sterp.

Citește și: Cum reușește Geta Sterp să dea jos kilogramele acumulate în sarcină: „Ajută la slăbit. O sarcină aduce multe schimbări”

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
O insulă din Asia a fost numită cea mai pitorească din lume. Este o destinație de vacanță fabuloasă
Bzi.ro
Cercetare sociologică în ziua votului. Trei case de sondare vor face exit-poll, duminică, 18 mai 2025, pentru turul 2 de alegeri prezidențiale
Fanatik.ro
Exit Poll LIVE ora 15:00 Alegeri Prezidențiale 2025, turul 2: „Avans mic!” Rezultate surpriză în numărătoarea CURS, AVANGARDE și ARA
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. A murit subit cel mai mare actor al țării: „Lumea nu va mai fi la fel fără tine!”
Playtech.ro
Traian şi Maria Băsescu, apariţie rară împreună. Soţia fostului preşedinte a atras toate privirile
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
Cum au compromis autoritățile șansa de a călători fără vize în SUA: „Ruinele minciunii și duplicității hrănesc populismul”
wowbiz.ro
Soția lui Bursucu’, implicată într-un accident grav în Constanța! Informații de ultim moment
Spynews
Cine este Johannes Pietsch, câștigătorul Eurovision 2025. Austriacul este cunoscut după numele de J.J și are 24 de ani
Spynews
Soția lui Bursucu a făcut accident cu mașina în Constanța! Au fost găsite trei victime, dintre care două încarcerate | FOTO
Evz.ro
Un nou pericol mondial. Supermicrobul care sfidează tratamentele
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
kanald.ro
Soția lui Bursucu' a fost implicată într-un grav accident, în Constanța
Cancan.ro
Politicianul care a ÎNCĂLCAT legea în secțiile de votare, deși George Simion și Călin Georgescu au fost dați afară de poliție! Cine a acordat declarații direct din secția de votare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ești taxat pentru mașină, deși NU mai ești proprietar. Termen legal 30 de zile. Legea pe care o uită românii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
stirilekanald.ro
Ce pățești dacă faci live pe TikTok sau Facebook din cabina de vot?
Cum să-ți ”păcălești” stomacul. Alimentele care îți taie pofta de mâncare și nu îngrașă
MediaFlux
Klaus Iohannis a votat în Sibiu: De data aceasta votăm chiar pentru direcția pe care o va lua România în anii care urmează
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Indiferent de cine va fi ales Președinte: problemele urgente ale României
OSZAR »