Alimentul care te ajută să scapi de kilogramele în plus. Mihaela Bilic: „Împreună cu Italia și Spania, împărțim podiumul când vine vorba de consum”

Mihaela Bilic, una dintre cele mai cunoscute nutriționiste din România, a vorbit, recent, despre alimentul care îi poate ajuta pe cei care își propun să piardă în greutate
Irina Dumitrescu
16 apr. 2025, 08:40
Alimentul care te ajută să scapi de kilogramele în plus. Mihaela Bilic:

Mihaela Bilic, una dintre cele mai cunoscute nutriționiste din România, a vorbit, recent, despre alimentul care poate fi de ajutor celor care vor să slăbească. Acesta are calitatea de a absorbi grăsimea „ca un burete“. Alimentul recomandat de specialista în nutriție este vânăta. Pe lângă nutrienții pe care îi conține, leguma dispune și de o proprietate aparte.

Cum să nu transformi salata de vinete într-o maioneză. Din iunie până în octombrie, vinetele nu lipsesc de pe masa românilor, şi pentru că sunt legume de sezon şi pentru că avem o slabiciune pentru ele. Împreună cu Italia și Spania, împărțim podiumul când vine vorba de consum de vinete european – măcar că suntem și noi premianţi la ceva.

Și mai e un amănunt de care trebuie ţinut cont: vinetele nu pot fi consumate crude! Tratamentul termic are rolul nu numai de a le schimba consistenţa, dar neutralizează si solanina, o substanţă toxică ce poate da indigestie. Prin urmare, vinetele se gătesc – fie coapte direct in flacără sau pe plită/grătar, fie băgate la cuptor, fie ca ingredient in nenumărate preparate culinare: tocăniţă, zacuscă, ghiveci, lasagnia, musaca, sau umplute cu orez, ciuperci, carne etc.”, a spus nutriționista pe rețelele de socializare.

Citește și: Mihaela Bilic atenționează asupra acestui ingredient consumat de japonezi. „Nu m-aș mira să fie «de vină» pentru longevitatea și sănătatea lor!”

Mihaela Bilic, despre beneficiile consumului de vinete

Studiile arată că un consum regulat de vinete ajută la dizolvarea cheagurilor de sânge din organism. Totodată, acestea sunt bogate în vitaminele din complexul B, precum niacina, tiamina și acidul patoteic, dar și minerale precum potasiu, fier și magneziu. Potrivit Mihaelei Bilic, vinetele trebuie gătite într-un anumit fel, pentru a nu a le transforma într-o maioneză. Iată sfaturile oferite de specialistă:

„Un lucru trebuie subliniat: 100 g vinete au sub 30 cal, iar o lingură de ulei 100 cal (indiferent de ulei). Deci cum facem să nu transformăm o banală salată de vinete într-o maioneză? Pentru ca asta devine atunci cand încorporăm în ea jumatate de sticlă de ulei!

– în loc de ulei, frecaţi vinetele coapte cu 2 linguriţe de pastă de susan (tahina), au mai puţine calorii decât 2 linguri de ulei si avantajul ca albesc vinetele, le elimină iuţeala, le leagă şi le sporesc

– in cazul vinetelor gătite, opăriţi-le în prealabil 2 min in apa cu sare si apoi puneţi-le la scurs pe un şerveţel; nu vor mai absorbi ulei; acelaşi efect poate fi obţinut si punând sare pe feliile de vânătă, asteptati 15-20 min si ulterior le puteţi găti

– folosiţi un spray pentru ulei cu care sa pulverizaţi doar un strop de grasime; preferaţi gatitul la cuptor, in felul asta nu riscaţi ca preparatul sa se ardă

– puneţi sos de rosii sau bulion in orice mâncare, e mai gustos si mai dietetic decât uleiul

– sterilizaţi borcanele de zacuscă prin fierbere la abur sau in cuptorul fierbinte, in felul asta se pot păstra in siguranţă chiar daca ati redus cantitatea de ulei din reţetă la jumătate plus ca va fi mai uşor de digerat fară atâta prăjeală.

Nu in ultimul rând, un sfat pentru vegetarieni: daca vreţi vinete albe la culoare şi dulci la gust, se poate si fară gălbenuş de ou puneţi in salata de vinete jumătate de dovlecel fiert- are avantajul de a lega compoziţia fără să mai fie nevoie nici de mult ulei, nici de amestecat timp îndelungat”, a scris aceasta pe pagina de Facebook.

Citește și: Mihaela Bilic, despre persoanele care au mâinile și picioarele reci: „Ca să se încălzească, trebuie să facă asta”

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Unde a fost dusă urna cu cenușa lui Robert Lupu, ucigașul Teodorei Marcu. Familia l-a incinerat zilele trecute
Bzi.ro
Dani Oțil face bani la foc automat! Ce avere a ajuns să aibă prezentatorul TV
Fanatik.ro
Noile taxe de la 1 iulie 2025: TVA de 21% și impozitarea veniturilor românilor cu 16%! Cum arată pachetul complet de măsuri fiscale pregătit între Cotroceni și partide
Capital.ro
Taxa care se pregătește în România. Românii o vor achita obligatoriu: Va afecta pe cei care o duc cel mai greu
Playtech.ro
Limitele de viteză pe șoselele din Grecia. Ce trebuie să știe românii înainte de a pleca în concediu cu mașina – ce amenzi se dau în 2025
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
Semnele care pot anunța cancerul: cum le recunoști la timp și îți salvezi viața
wowbiz.ro
A murit. Niculina Stoican, în DOLIU: „Atât a fost. Trebuia să…”
Spynews
Anca Țurcașiu și iubitul, imagine emoționantă alături de nepoțel. Cum s-a fotografiat artista / FOTO
Spynews
Iulia Vântur s-a întors în România. Ce spune despre viața trăită alături de Salman Khan
Evz.ro
Cum îți recuperezi banii pe o rezervare din Grecia
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a fost dată afară! A vorbit imediat despre ce a pățit: „Nu poți face asta”
kanald.ro
Un tânăr de doar 20 de ani din Galați a fost ucis într-o altercație, la un majorat. Andrei a fost abandonat ulterior într-un parc
Cancan.ro
Înmormântarea Prințesei Kate, plănuită în mare secret! Care a fost planul Palatului Buckingham
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dispare definitiv. Călin Georgescu NU a mai putut face nimic: Cu inima adânc plecată...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga i-a lăsat mască pe tanzanieni. Apariție spectaculoasă la plajă
stirilekanald.ro
Româncă de 40 de ani și fetița ei, găsite fără viață într-un parc din Roma. Femeia a fost aruncată într-un sac negru
Ilie Bolojan, anunț major despre serviciul militar obligatoriu: „Este bine să avem o armată dotată. Trebuie să ne adaptăm la aceste realități”
MediaFlux
Rusia cere retragerea trupelor NATO din Est. 10.000 de soldați americani ar putea pleca din România și Polonia
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Podul pe care se circulă neîntrerupt de peste trei milenii (Video)
OSZAR »