Școală la domiciliu, în situații de excepție. Ministrul Daniel David a prezentat cine și cum va beneficia de această formă de educație alternativă

Școala la domiciliu ar fi putea fi legiferată în România. Ministrul Educației, Daniel David, a prezentat condițiile în care, potrivit unui proiect al său, s-ar putea beneficia de această formă de educație alternativă.
Irina Dumitrescu
19 mai 2025, 23:42
Școală la domiciliu, în situații de excepție. Ministrul Daniel David a prezentat cine și cum va beneficia de această formă de educație alternativă

Ministrul Educației, Daniel David, vine cu un proiect în ajutorul părinților care vor să-și educe copiii acasă. Vorbim despre home schooling (școală acasă), o formă de educație alternativă.

Daniel David a prezentat luni, într-o conferință de presă, cele mai importante coordonate ale acestui proiect, astfel încât să se înțeleagă foarte clar cum și în ce condiții s-ar putea beneficia de această formă de educație. Demnitarul a detaliat procedurile legate de home schooling, care sunt legate, printre altele, de urmărirea permanentă a progresului elevului, inclusiv în ceea ce priveşte dezvoltarea emoţională şi integrarea în colectivitate.

Citește și Daniel David spune că ar putea rămâne la Ministerul Educației „dacă” vede că există un guvern care își asumă „lucruri mari” în programul de guvernare

Ministrul Educației a subliniat, în primul rând, că home schooling-ul va viza ”situații de excepție” și nu va fi practică uzuală.

”Eu cred că nu trebuie să ne ascundem că este o practică care există în diverse ţări şi am propus home schooling-ul ca o situaţie educaţională posibilă în România pentru situaţii de excepţie, nu ca o practică obişnuită, nu ca o practică curentă. Eu cred că este un lucru corect să deschidem posibilitatea home schooling-ului şi să nu mai avem aceste situaţii în care oamenii fac pe ascuns, după aceea se trezesc în faţa legii că au probleme, hai să reglementăm!”, a explicat Daniel David, citat de news.ro.

În ce condiții va putea un copil să facă școală la domiciliu

Ministrul a precizat apoi care sunt etapele de parcurs pentru ca un copil să beneficieze de școală la domiciliu.

Astfel, iniţial, trebuie depusă o solicitare scrisă de către părinţii care doresc să îşi şcolarizeze copilul acasă. Solicitarea va trebui adresată autorităţilor locale, mai precis actualelor inspectorate şcolare, și va trebui să conțină argumente convingătoare privind nevoia şcolarizării la domiciliu de către familie. În aceeași cerere, va trebui demonstrat că nivelul de educaţie al persoanelor care se vor ocupa de şcolarizare este acceptabil.

Tot în solicitare, va trebui prezentat un plan de lucru, în care să fie detaliat numărul de ore şi de zile de predare – învăţare – evaluare preconizat. Totodată, va trebui demonstrat că pot fi oferite condiţii de lucru satisfăcătoare pentru atingerea obiectivelor, conform programei şcolare, și va trebui, de asemenea, să fie indicate materialele folosite (manuale, auxiliare) şi metodele prin care se face monitorizarea progresului elevului.

În aceeași solicitare trebuie identificată o ”şcoală – umbrelă” care să faciliteze monitorizarea progresului elevului, prevede același proiect.

Solicitarea va fi urmată de o testare iniţială a copilului. Dacă motivele invocate în cerere sunt evaluate ca fiind justificate, copilul trebuie evaluat, independent şi comprehensiv, din punct de vedere cognitiv, precum şi din punct de vedere al performanţelor şcolare/preşcolare şi al dezvoltării socio-emoţionale.

”Testarea este necesară pentru a determina dacă dezvoltarea viitorului elev şcolarizat la domiciliu este similară cu a altor copii de aceeaşi vârstă (şi a identifica potenţiali factori de risc care pot afecta negativ dezvoltarea copilului)”, se mai arată în proiectul făcut public de ministrul Educaţiei.

Ulterior, în fiecare an, va fi făcută o raportare incluzând activităţile desfăşurate în conformitate cu programa şcolară, precum şi măsurile luate de familie pentru prevenţia izolării sociale a copilului – de pildă, implicarea lui în activităţi extracurriculare.

Tot anual va fi făcută o monitorizare a competenţelor copilului școlarizat la domiciliu.

”Pentru a preveni carenţe în dezvoltarea şcolară şi socio-emoţională a elevilor şcolarizaţi la domiciliu de către familie, trebuie ca aceştia să participe la evaluări anuale, la finalul anului şcolar. Aceste evaluări pot fi făcute de către profesorii şi de către consilierii şcolari din şcoala la care este arondat elevul sau de către o comisie stabilită la nivelul inspectoratului şcolar. Standardele minimale de performanţă vor fi stabilite conform programei şcolare la nivelul inspectoratului şcolar. Este indicat ca evaluările anuale să cuprindă atât dezvoltarea competenţelor şcolare ale elevilor, cât şi cele socio-emoţionale”, se mai arată în același proiect.

Propunerile privind şcolarizarea la domiciliu mai prevăd reînnoirea periodică a solicitării, în condiţiile în care contextul familial se poate schimba odată cu trecerea timpului, iar asta poate influenţa condiţiile de şcolarizare la domiciliu de către familie. Solicitarea va trebui reînnoită periodic, mai precis o dată la trei ani.

Citește și Anunțul făcut de PPC, fostul Enel, pentru toţi clienţii din România. Decizie de ultimă oră a companiei

DailyBusiness
AUR, anunţ de ultimă oră pentru susţinătorii săi: „Refuzăm să girăm o farsă. Suntem într-un punct mai grav decât în noiembrie”
Spynews
Ce mesaj a transmis Olivia Cucoș, după ce a fost eliminată de la Chefi la cuțite! Concurenta a făcut parte din echipa verde: ”M-a pus la încercare în fiecare zi”
Bzi.ro
Ce a putut să facă Andreea Bălan în traficul nebun din București! Vedeta şi-a desfăcut picioarele şi…
Fanatik.ro
Animalul care trăiește în România și care își schimbă culoarea odată cu trecerea timpului. Mulți români l-au văzut măcar o dată, dar nu știau acest lucru despre el
Capital.ro
George Simion nu se oprește. Decizie de ultimă oră luată de liderul AUR: Voi cere anularea
Playtech.ro
Ce se întâmplă în culisele PSD? PNL și USR își împart rămășițele partidului condus de Ciolacu / Surse EXCLUSIVE
DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Adevarul
Fost consilier PNL, val de mesaje pline de blesteme și înjurături la adresa votanților lui Nicușor Dan
wowbiz.ro
Ce maestru al fanteziilor e George Simion! Detaliul kinky neobservat din dormitorul lui și al Ilincăi
Spynews
Insula mică de lângă Mykonos de a cărei existență știu prea puțini turiști. E locul ideal pentru cei care vor să se bucure de vibe-ul Greciei autentice
Spynews
Fiica Danei Rogoz, Lia, împlinește astăzi 5 ani. Ce urare emoționantă i-a făcut actrița / FOTO
Evz.ro
Mari schimbări la Evaluarea Națională. Cum vor fi afectați elevii
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
kanald.ro
Un pieton a fost acroșat de un tramvai în București! Circulația a fost grav afectată
Cancan.ro
Doliu la Casa Regală! A MURIT în urma unui atac de cord: 'Sunt devastată' 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Închisoarea pentru părinții din România. Măsura care se va aplica în toată țara. Vor fi obligați
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta campioană e însărcinată! Vedeta Survivor s-a afișat cu iubitul
stirilekanald.ro
"L-a ucis, tocat și gătit cu legume" Șeful unui restaurant din Franța și-a mărturisit crima șocantă, urmată de un ritual învățat în Nepal
AUR a decis soarta lui George Simion. Anuntul facut de prim-vicepresedintele AUR, Marius Lulea
MediaFlux
Lovitură dură pentru pensionari! Seniorii care vor avea pensiile mai mici după o nouă recalculare
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
„Păpușa de fier” a lui Putin:„ Nimic nu poate fi făcut pașnic în România” (Video)
OSZAR »